despre ambulante

Versul lui Holderlin „Atunci când creşte pericolul vine şi salvarea”[1] (sau pe aproape), deşi a reprezentat strigătul revoluţionar refulat dintotdeauna, s-ar putea să fi suferit un colaps total o dată cu venirea vremurilor interesante peste noi. Astăzi situaţia este rezumată perfect şi fără rest de conversa versului, şi anume „Atunci când creşte salvarea, apare şi pericolul”. Să explicăm. Concis, asta revine la a spune că „salvarea produce pericolul”. Tot nu e clar. Astăzi, salvarea nu mai apare ca fiind un apel imanent ce răspunde la incipienţa sau desfăşurarea unui pericol total (prin total, se înţelege un pericol de orice fel, indiferent de natura lui, toate pericolele la un loc) iar relaţia clasică este în locuită de una nouă. Astăzi, excrescenţa salvatoare îşi produce, natural, complementul. Doar după ce şi-au facut asigurare de viaţă mor oamenii, niciodată înainte. Doar după ce am cucerit o ţară străină, vedem dacă am avut sau nu dreptate, dacă am minţit sau nu.
Întotdeauna poliţia va precede cetăţenii ce sunt exteriori ei. Destinul aporiilor puterii e că vor rămâne aporii în continuare. Astăzi vedem cel mai bine în ce fel, deja dintotdeauna, suntem constituiţi de putere şi nu putem exista în afara ei sau fără ea. Dacă Negri&Hardt au dreptate, atunci întotdeauna puterea constituie, apres coup, viitoarea configuraţie, dintotdeauna cu materialul revoluţionar al clientului, care, în acest caz, suntem noi. Revenind la subiect, salvarea care produce pericolul este paradigma exactă prin excelenţă a distanţei dintre noi, ca exterior al Legii, şi legea care, ne face posibili, prima dată ca şi apariţie simbolică, iar mai apoi ca şi subiecţi deplini. Imaginaţi-vă o mână care ţine un măr în palmă.
Salvarea, adică recuperarea dintr-o ipotetică stare viitoare, sustragerea din cursul evenimenţial paranoic, nu poate, din construcţie, să se rotească centrifug fără un spaţiu invariant de manevră. Cineva trebuie totuşi să sune la Salvare. Ceea ce defineşte dinamica prezentă a timpului e faptul că tranziţia mondializantă ce are înăuntrul ei pe fiecare dintre noi, a dinamintat la propriu vechile standarde. Aşa nu se mai putea.
Astfel, lucrurile tind să se accelereze exponenţial. O dată cu proliferarea agenţiilor şi serviciilor secrete şi de securitate, a armatelor occidentale tehnologizate inimaginabil, deşi inutil, apar şi teroriştii. Şi atacurile lor prefăcute în Spectacol. În artă contemporană optică. Foametea din Africa nu va dispărea niciodată indiferent de sumele aruncate în faţă. Pentru că, în fapt, chiar aceste fonduri umanitare? sunt producătorii a ceea ce, implicit sau explicit, pretind că salvează. Lecţia care ar trebui trasă şi învăţată de aici e că întotdeauna vor exista şi fraţi mai mici. Ai noştri sau ai altora.
[1] Dacă nu e aşa versul, atunci haideţi să îl transformăm în vorbire curentă. Muie