despre obligatie

Mi-e teamă de început ca să zic aşa. Lasă-te în voia curentului. E mai bine să stai pe margine şi să râzi de cei care au încercat şi au eşuat (sau nu) şi să te autofeliciţi pentru decizia ta? Aşa am crezut până acum. Să stai pe margine şi să te gratulezi că nu ai încercat pentru că oricum eşecul era previzibil de la bun început. Încearcă şi du-te dracului de tâmpit! În cel mai rău caz se adaugă o filă de ruşine la cartea aia groasă. Cel mai greu e să păstrezi o imagine coerentă cu realitatea. Problemă schizoidă. Cel care zice e acelaşi cu cel care face? Da? Chiar?
Dacă nu, atunci cum facem să se rezolve prăpastia? Well fuckin’ come on and break down the door/ I’ll be waiting. Fiecare se dărâmă pe el. Necontenit şi cu metodă. De fapt ne măcinăm pe noi înşine încontinuu şi aşa mergem towards the grave. Ăsta e parcursul nostru. Măcinare continuă şi sistematică a tot ceea ce aveam stabil înainte. Asta înseamnă înaintarea în viaţă. Când porneşti ai totul. Când termini nu mai ai nimic. Chiar nimic. Oricum, mie tot nu mi-a dispărut frica. Mai trece şi timpul, mai larvatus prodeo. Mai trece şi viaţa.
Ieri am citit, mult şi grăbit, în viteză. Dacă mi-a folosit la ceva acest simulacru de studiu? Nu ştiu. Probabil că nu. Sunt accese compulsive pe care nu pot să le controlez. Citesc la fel cum respir sau mănânc. Nu neapărat din necesitate ci din obligaţie. Eu trebuie să citesc şi să scriu. Punct. Tot eu trebuie să mănânc cel puţin o dată pe zi, să mă piş, să merg la lucru, să mă trezesc. Înainte de a fi necesităţi, ele sunt obligaţii.
Sesizaţi diferenţa? Urăsc obligaţiile. Ele nu te lasă să exersezi nici un fel de balet existenţial. Te confiscă şi nu îţi dau drumul. Eşti aici şi rămâi aici încă ceva timp. Ba mai mult, trebuie să fii parte a unui proiect. Obligaţia scurtcircuitează timpul. Ea crează oportunităţi acolo unde ele nu există. Crează oportunităţi acolo unde nu există pe moment dorinţă. De aceea obligaţia produce şi întreţine, într-un mod nociv şi infect, malheur. Ea apare când nu este chemată şi vine când nu este nevoie de ea. Distruge orice echilibru diluându-l. La infinit.
Obligaţia nu discerne. Ea impune. Nu acordă şanse ci conferă nevroze. Puterea ei e infinită tocmai pentru că nu are nici un fel de antidot. Trebuie pentru că eşti aici sau acolo, acum sau atunci. Ea joacă nediferenţiat. Fără obligaţie persoana ta se pierde. Obligaţia te alcătuieşte exact în acelaşi mod în care puterea te configurează, te crează. Nu există obligaţii bune sau rele, există doar obligaţii. Fără puterea obligaţiei rămâi nediferenţiat şi te pierzi. Eşti, mai bine zis, uitat. Lăsat în pace. Obligaţia te scoate la lumină şi te pune la lucru. Show us what you got. Vino, micuţule încoace! Obligaţia te restituie zidului de lângă care te credeai plecat pentru totdeauna. Te readuce înapoi de unde credeai că ai plecat. Să nu ne înţelegem greşit. Nu pe drumul cel bun, ci pe drum. Cel care are etape şi realizări, nivele şi accepţiuni, victorii şi răsplate. Despre el e vorba. Despre drumul cel rău.